Tiberiu Soare este absolvent a două dintre Facultăţile Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, cea de dirijat – clasa profesorilor Ludovic Bács şi Petru Andriesei, cea de interpretare muzicală – tubă – clasa conf. Univ. Ion Popescu. S-a perfecţionat apoi în cadrul Studiilor aprofundate – secţia dirijat orchestră cu Horia Andreescu şi a urmat cursuri de măiestrie susţinute de dirijorii: Alain Paris şi Adrian Sunshine. Preocupat permanent de îmbogăţirea cunoştinţelor muzicale, Tiberiu Soare, a participat şi la cursul de compoziţie predat de Dan Dediu la aceeaşi Universitate.
Tânărul artist îşi desfăşoară activitatea muzicală ca dirijor din 1999, apariţiile sale în faţa publicului obţinând, pe lângă aplauze, aprecierea unanimă a criticilor de specialitate şi a colaboratorilor. A dirijat orchestrele Filarmonicilor din Braşov, Craiova, Satu Mare, Ploieşti, Constanţa, Bacău, Botoşani, Orchestra de Cameră Radio şi Orchestra Naţională Radio.
În 2004 Tiberiu Soare a semnat conducerea muzicală a premierei româneşti a operei Münchausen de Dan Dediu, la pupitrul ansamblului de muzică contemporană "Profil" al cărui dirijor este de la înfiinţarea acestuia în 2002. Cu acelaşi ansamblu şi-a făcut şi debutul în cadrul Festivalului Internaţional „George Enescu” ( ediţia 2005), urmat de 2 C.D.-uri cu muzică contemporană românească.
La pupitrul Orchestrei Naţionale Radio a realizat până acum mai multe concerte şi înregistrări, fiecare apariţie a sa adăugând noi succese la palmaresul său.
Între 2002 şi 2006 a activat ca profesor asociat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti – secţiile de muzică de cameră şi operă.
În prezent este dirijor al Operei Naţionale Bucureşti unde a debutat cu baletul Spărgătorul de nuci de P.I. Ceaikovski în 2005.
În 2003 a obţinut Premiul Criticii Muzicale pentru aportul său în cadrul proiectului Traviata-150.
În 2006 revista Actualitatea muzicală i-a decernat premiul pentru cea mai convingătoare prestaţie a unui tânăr interpret în urma activităţii sale din stagiunea precedentă. Tot în 2006 fundaţia „Anonimul ” l-a desemnat ca reprezentant al domeniului muzical la secţiunea tineri artişti pentru finala marilor premii Prometeus.
Din ianuarie 2007 Tiberiu Soare este coordonatorul Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” înfiinţat în cadrul Operei Naţionale Bucureşti.
A dirijat primul concert "Mozart ROCKS" din Bucureşti, cel de la Sala Radio în octombrie 2008 şi concertul "Mozart ROCKS 2009" de la Sala Palatului în iunie 2009, ambele la pupitrul Orchestrei Naţionale Radio.
Dirijează la "Mozart ROCKS 2010" Orchestra Filarmonicii "George Enescu".