La vârsta de 8 ani, fiind puternic marcat de un disc Led Zeppelin (o ediţie rusească ce conţinea piese de pe albumele III si IV), descoperă intuitiv primele sonorităţi blues - rock la chitară, singurul instrument disponibil în casă la vremea aceea.
Marele său regret este şi acum că nu a putut începe studiile muzicale la orgă (hammond) dar nu exista aşa ceva la-ndemână în Tulcea anilor 80.
Îndrumat de tatăl său, a studiat chitara la Liceul de Artă "George Georgescu", apoi în anul 2000 este admis la Conservatorul din Bucureşti la clasa maestrului Ion Mihăiescu -
profesor care l-a format muzical şi care i-a dat sensul si înţelegerea instrumentului, fără de care (după propria părere) i-ar fi fost imposibilă abordarea multor genuri.
În 2006 urmează studii de master cu specializarea -muzica de cameră- la clasa compozitorului Şerban Nichifor. În paralel cu mediul muzical cult, Călin Grigoriu are o bogată listă de colaborări şi angajamente începând cu anul 2000 şi până în prezent: aranjamente şi compoziţie muzică de teatru, sesiuni de înregistrare şi performing cu artişti pop, rock şi jazz.
Deşi are o carieră evidentă de chitarist interpret, visul său e să continue compoziţia muzicii de teatru şi să se poată dezvolta în zona musicalului sau muzicii de film.
Muzică de teatru şi film
- teatru
Leonce şi Lena, regia Horaţiu Mălăele (Teatrul de Comedie)
Rinocerii, regia Cătălina Buzoianu (UNESCO)
Un barbat şi mai multe femei, regia Marius Galea (UNATC)
The Blue Room, regia Iulia Lumanare şi Radu Micu-independent
Ubu rege înlănţuit, regia Tompa Gabor (Teatrul de Comedie)
- film
Viaţa mea sexuală, regia Cornel George Popa
Proiecte curente - Mozart Rocks
- Red-Blonde
- Summer Set Purple Band
- Calin&Nadine-project
- Autumn Baroque Trio
Influenţe - J.S.Bach, Paulo Bellinati, Maximo Diego Pujol, Eric Johnson, Yngwie Malmsteen, Michael Brecker şi mulţi alţii ...